Rădăcinile BREXIT, îngropate adânc

Consiliu European de la Laeken (14-15/12/2001) cu focus pe viitorul Uniunii. Masa roundă cu Christopher Patten, Membru al CE și Romano Prodi, Presedinte al CE. Sursa:http://ec.europa.eu 

Aici spuneam că statele membre ale Uniunii Europene fac parte din cel mai interdependent continent al lumii iar această condiție este intrinsec explozivă, sporind incidenţa conflictelor politice şi economice.  

În postări precedente am arătat și că dezacordurile, disputele şi crizele dintre statele membre, cauzate de intensificarea interdependenţei asimetrice – nerezolvate - pot conduce la contestarea întregii existenţe a Uniunii Europene.

Actuala stare a Uniunii și recentul BREXIT sunt consecințe asertorice ale unei succesiuni de conflicte politice nerezolvate (altfel spus, ale problemelor nesoluționate) în contextul unor etape cheie ale constructiei europene recente. Una dintre aceste etape a fost încercarea de elaborare a CONSTITUȚIEI EUROPENE.

Consiliu European de la Laeken (14-15/12/2001)|Participanti la mitingul European pentru o Europă mai socială, mai coezivă și mai democrată. Sursa: http://ec.europa.eu. 

 

Ideea realizării unei Constituții pentru Europa a fost formulată în cadrul Convenției privind viitorul Europei (oficial, Convenția Europeană).  

Acestă postare are scopul de a examina (in)eficienţa mecanismelor de gestionare a conflictelor intervenite între statele membre ale Uniunii în contextul Convenției privind viitorul Europei (Convenției Europene) și, implicit, în cadrul proceselor de luare a deciziilor, în condiţiile metodei comunitare, respectiv, în cele al metodei interguvernamentale. 

 Metodele guvernanței comunitare 

Guvernanța sau sistemul de guvernare al UE se bazează pe trei metode, anume: metoda comunitară clasică, metoda deschisă de coordonare şi metoda interguvernamentală.  

Voi face o succintă trecere în revistă a principalelor elemente aparţinând celor două proceduri care fac obiectul analizei de faţă, precum şi a poziţionării actorilor vis-a-vis de acestea în contextul procesului de reformă a sistemului, în general, prin activitatea Convenţiei Europene.   

 

Consiliu European de la Laeken (14-15/12/2001)|Romano Prodi, Președinte al CE discutând cu Silvio Berlusconi Prim-ministrul italian. Sursa: http://ec.europa.eu. 

Metoda comunitară corespunde unei proceduri de luare a deciziilor care atribuie anumite roluri specifice instituţiilor europene şi desemnează o relaţie specifică între instituţii şi  interacţiunilor dintre acestea. Comisia Europeană deţine monopolul cu privire la iniţierea procedurilor legislative, în vreme ce Consiliul (care cuprinde reprezentanţi ai statelor membre la nivel ministerial, cu competenţe într-un anumit domeniu) şi Parlamentul European ( reprezentând cetăţenii europeni) adoptă legislaţia europeană sub procedura de codecizie.

Metoda interguvernamentală atribuie doar un rol redus Comisiei Europene, care trebuie să împartă dreptul de iniţiativă legislativă cu statele membre. Consiliul European decide prin unanimitate, oferind astfel fiecărui stat membru un drept de veto, iar Parlamentul European este doar consultat.

Altfel spus, diferenţierea dintre metoda comunitară şi cea interguvernamentală se referă la o variaţie a influenţei instituţiilor uniunii şi a statelor membre asupra rezultatelor politice.

Convenţia Europeană a reprezentat o oportunitate pentru guvernele naţionale ale statelor membre, precum şi pentru actorii instituţionali ai Uniunii şi pentru alte figuri proeminente ale societăţii civile să-şi afirme poziţia cu privire la procedurile de luare a deciziilor în UE şi, de asemenea, cu privire la viitoarele structuri şi procese necesare. 

Comisia Europeană şi Parlamentul European s-au dovedit a fi aliaţi în susţinerea consolidării şi extinderii metodei comunitare. 

Comisia Europeană şi-a exprimat poziţia în favoarea metodei comunitare şi a extinderii acesteia, în Cartea Albă  privind guvernanţa europeană, publicată în 25 iulie 2001, (poziţie reîntărită apoi prin intermediul unor documente de referinţă cum ar fi „Comunicarea Comisiei privind viitorul Uniunii Europene”, din 5 decembrie, 2001 şi Comunicarea privind un proiect pentru UE, din 22 mai, 2002), iar această poziţie a fost susţinută şi de importanţi actori instituţionali, diverşi şefi de state şi de guverne, precum şi de numeroşi membri ai Convenţiei.

Comisia Europeană a folosit prilejul procesului de reformă, pentru a se declara în favoarea metodei comunitare şi a extinderii acesteia prin reprezentanţii săi în cadrul Convenţiei privind viitorul Europei din 2002, comisarii europeni Michel Barnier şi Antonio Vitorino.   

Aceştia au contribuit la dezbaterea în cadrul Convenţiei cu un document care trasa elementele principale ale celor două metode şi care evidenţia preeminenţa metodei comunitare în termeni de eficienţă şi legitimitate democratică, atrăgând atenţia asupra faptului că această procedură reprezintă elementul esenţial pentru buna funcţionare al UE: „ metoda comunitară este cu adevărat elementul cel mai original şi cheia către succesul proiectului european.”[1] 

Definiţiile celor două proceduri privind sistemul de guvernare al UE, utilizate în acest studiu, sunt cele care au rezultat din contribuţia sus-menţionată, aparţinând celor doi comisari europeni:

“Metoda interguvernamentală, care implică o metodă de luare a deciziilor bazată în esenţă pe negocieri diplomatice între statele suverane, are susţinătorii săi. Aceştia afirmă că această metodă protejează în totalitate suveranitatea statelor membre şi, de asemenea, face posibilă implementarea unor forme de cooperare mai flexibile, şi astfel, asocierea protejării intereselor naţionale cu dezvoltarea iniţiativelor coordonate în sectoarele politice “sensibile.”

Metoda interguvernamentală este cu certitudine utilă în sectoare de cooperare între statele membre unde nivelul de integrare este încă unul periferic. Nu se poate pune problema competiţiei sau a incompatibilităţii între această metodă şi metoda comunitară, pentru că fiecare are punctele sale tari. 

De asemenea, trebuie accentuat faptul că metoda comunitară este indiscutabil legitimă şi respectă principiile democraţiei, de vreme ce deciziile sunt luate de reprezentanţii guvernelor naţionale care se reunesc în cadrul Consiliului de Miniştri şi de către reprezentanţii cetăţenilor europeni. Sistemul de vot prin majoritatea calificată, şi astfel, posibilitatea ca o decizie să fie luată împotriva dorinţelor unui stat membru, contrar faptului de a diminua legitimitatea deciziei, constituie, de fapt, cea mai înaltă expresie a principiului democratic într-o comunitate modernă.”[2]

În 29 noiembrie, 2001, Parlamentul European a adoptat rezoluţia asupra procesului constituţional privind viitorul Uniunii Europene, (2001/2180(INI)), în care se pronunţa, în mod clar, în favoarea consolidării metodei comunitare: „ (E) în lumina evenimentelor globale recente, provocările cu privire la securitatea internă şi externă, au reieşit la suprafaţă ca o chestiune urgentă pe agenda Uniunii; (F) având în vedere avizul privind Tratatul de la Nisa (pe care această rezoluţie îl continuă şi pe care se bazează), punctele slabe sunt indicatori ai actualei deviaţii către metodele interguvernamentale şi ai slăbirii metodei comunitare ca o consecinţă a acestei deviaţii; (G) cetăţenii europeni doresc, mai presus de toate, ca politicile şi procedurile adoptate să determine viitorul curs al Uniunii, să facă Uniunea mai democratică, mai eficientă, mai transparentă, mai puternică şi mai receptivă la problemele sociale.“[3] 

Aşadar, Parlamentul European, votând această hotărâre în 2001, s-a pronunţat, în mod limpede, în favoarea metodei comunitare, criticând „deviaţia către metodele interguvernamentale“ şi accentuând nevoia de democraţie, eficienţă, transparenţă şi receptivitate care, conform acestui text, pot fi dobândite numai prin extinderea procedurii comunitare.

În mod public, statele membre nu au avut poziţii diferite privind procesul de reformă: Marea Britanie, a urmat traseul tradiţional ezitant cu privire la o Europă reformată, guvernul Germaniei s-a poziţionat fără rezerve în favoarea extinderii metodei comunitare, Franţa îmbrăţişează şi ea în mod clar metoda comunitară, iar guvernele Beneluxului văd şi ele metoda comunitară ca cea mai bună cale de a garanta egalitatea între statele membre mici şi cele mari ale UE.

Consiliu European de la Laeken (14-15/12/2001)|Participanti la mitingul European pentru o Europă mai socială, mai coezivă și mai democrată. Sursa: http://ec.europa.eu.

Cu toate acestea, deşi aparent majoritatea actorilor implicaţi susţineau extinderea metodei Convenţiei, începând cu actorii instituţionali precum Comisia Europeană, Parlamentul European şi terminând cu diverşi şefi de state şi de guverne, precum şi de numeroşi membri ai Convenţiei şi alte figuri importante, Convenţia Europeană nu a reuşit să întrerupă logica negocierilor interguvernamentale şi să producă o reală ruptură de nivel. 

Cele două proceduri co-există la diferite niveluri în procesele de luare a deciziilor în UE, iar lipsa de demarcaţie clară în aplicarea celor două proceduri este constatabilă încă de la începuturile construcţiei europene.

În postările următoare veti observa că această condiţie - oscilaţia între cele două proceduri co-existente – a fost reprodusă şi în contextul procesului de reformă derulat în cadrul activităţii Convenţiei Europene.   

 

....................................................................................................................................................................................................................

 *Material publicat în Online journal Modelling the New Europe, Issue no. 15/2015, ( p156-177. 22p.):http://neweurope.centre.ubbcluj.ro/wp-content/uploads/2012/05/Online-Journal-No-15-June-2015_1.pdf 

 

[1] The European Convention, The Secretariat, Contribution from Mr Barnier and Mr Vitorino, members of the Convention, The Community method, CONV 231/02, CONTRIB 80, Brussels http://register.consilium.europa.eu/doc/srv?l=EN&f=CV%20231%202002%20INIT.

[2] Ibidem

[3] The European Parliament, European Parliament resolution on the constitutional process and the future of the Union,  Future of the European Union, (2001/2180(INI) http://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?pubRef=-//EP//TEXT+TA+P5-TA-20010642+0+DOC+XML+V0//EN.

 

comments powered by Disqus

INNOVATIVE DIGITAL PUBLISHERS

Start publishing online.